Slider

Convocator_AGA_X-2024

Proiectul ordinii de zi al adunării generale este:

  • Informare cu privire la organizarea ediţiei a VIII-a a Simpozionului naţional „Bucovina – tradiţie şi modernitate”;
  • Prezentarea noului volum recent apărut sub egida Asociației ,,PRO CIVIS DORNA”
  • Modificări în organizarea și conducerea asociației conform art.18, lit.d și lit.i din statutul asociației;
  • Modificarea mandatului consiliului director de la 2 ani la 4 ani, conform art. 19 din Statutul asociației
  • Stabilirea unor acţiuni privind îndeplinirea obiectivelor asociaţiei;

Prezenta convocare va fi comunicată tuturor membrilor Asociaţiei “PRO CIVIS DORNA”.

Pentru comunitatea dorneană, ziua de 10 aprilie a fost o adevărată sărbătoare, marcată de o manifestare de suflet şi de conştiinţă – omagierea unui înaintaş vrednic de pomenire, primarul care a condus destinele localităţii vreme de 27 de ani şi de numele căruia se leagă renaşterea urbei şi înfiinţarea staţiunii balneare: Vasile Deac. Deşi s-au împlinit 200 de ani de a naşterea sa, înfăptuirile sale sunt şi astăzi un model şi un prilej de admiraţie. A fost fiul unor gospodari harnici, nu a avut parte de şcoală, însă calităţile sale şi determinarea sa de a servi unor scopuri înalte ale comunităţii i-au înscris numele pentru totdeauna în istoria locului. Din tinereţe se alătură grupului „vicilicilor”, deputaţi mai vârstnici care luptau pentru drepturile comunităţii dornene, mai apoi ale ţăranilor din Ocolul Câmpulung Moldovenesc, care au luptat pentru redobândirea unor suprafeţe de pământ de la împăratul Franz Iosef. Este ales primar al târgului Dorna Watra în 1875, iar de numele său se leagă modernizarea târgului, edificarea unor construcţii ce au schimbat faţa aşezării şi au contribuit la crearea unei staţiuni balneare moderne. S-a înconjurat de oameni merituoşi, s-a deplasat la Viena, obţinând de la împărat aprobarea alocării fondurilor necesare pentru aceste construcţii. A fost apreciat de împărat prin atribuirea decoraţiei „Crucea de Argint cu Coroană pentru Merite”, înmânată în 1886 de un înalt delegat aulic. În timpul său s-au ridicat Stabilimentul băilor, Izvorul Falkenhain, Izvorul Ioan, Hotel balnear I, Hotel Balnear II, Cazinoul băilor (pentru care obţinuse aprobare de construcţie din 1883 Fondul Religionar Ortodox), Şcoala Centrală (Şc. Gimnazială nr. 1), Palatul Naţional Român (Biblioteca Municipală), Palatul Comunal (Primăria), se obţine legătura cu reţeaua feroviară, se execută ample lucrări edilitare, se construiesc şi se amenajează spaţii de cazare şi tratament, restaurante şi farmacii. În 1902, primarul se retrage din funcţie şi trece la cele veşnice în 1909.

În mod firesc, urmaşii îi cinstesc memoria şi se străduiesc să fie la înălţimea unor asemenea înaintaşi. Iniţiatorii şi organizatorii recentei manifestări au fost Asociaţia „Pro Civis Dorna” (fondator şi preşedinte, prof. Aurelian Cocoreanu, asociaţie care organizează, începând cu 2017, interesante şi consistente simpozioane, sub genericul „Bucovina, tradiţie şi modernitate”),

Ziua de azi în școala noastră a fost dedicată “vrednicului primar al târgului Vatra Dornei”- Vasile Deac, care a condus administraţia localităţii între anii 1875 și 1902, timp în care a pus bazele dezvoltării urbanistice.
Astăzi ne-am îmbrăcat cu toții în ie, pentru a marca cei 200 de ani care s-au scurs de la nașterea lui, dar și cei 20 de ani de când școala noastră îi poartă numele.
Manifestările organizate cu această ocazie au fost variate și au cuprins un program artistic, concurs de fotografie pe tema realizărilor din timpul mandatului lui Vasile Deac, vizionare de film, concurs al costumelor populare și nu în ultimul rând discursuri ale distinselor personalități culturale, istorice, politice și religioase care ne-au onorat cu prezența și  dl. prof. Aurel Cocoreanu, care a vorbit despre viața si măreția fostului primar.

Geopolitica frontierelor României în contextul crizei ucrainene

Maghiarii în Bucovina (1774-1941)

LUCRĂRILE SIMPOZIONULUI NAŢIONAL BUCOVINA TRADIŢIE ŞI MODERNITATE - EDIŢIA A IV-A

LUCRĂRILE SIMPOZIONULUI NAŢIONAL BUCOVINA TRADIŢIE ŞI MODERNITATE - EDIŢIA A III-A

Vatra Dornei - 10 monumente uitate

LUCRĂRILE SIMPOZIONULUI NAŢIONAL BUCOVINA TRADIŢIE ŞI MODERNITATE