Parteneri

Universitatea Ştefan cel Mare Suceava – Facultatea de Istorie şi Geografie
Societatea de Ştiinţe Istorice din România – Filiala Suceava
Societatea de Ştiinţe Istorice din România – Filiala Suceava
D.G.T. Association
D.G.T. Association

Dorna istorică

Originea aşezării de la confluenţa râurilor Dorna cu Bistriţa Aurie este învăluită în legendă. Aceasta ne spune că la început s-a numit Vatra Dorinei, după numele tinerei Dorina, ce a fost ucisă din greşeală de Dragoş Vodă în timp ce era la vânătoare. Cuprins de remuşcări, voievodul o înmormântează pe tânăra păstoriţă în apropierea unui râu şi de atunci, şi râul şi aşezarea de pe malurile sale au primit numele fetei.

Însă, existenţa unor vechi forme de organizare statală, cel mai probabil sub forma de cnezat, pe aceste meleaguri, chiar înainte de întemeierea Moldovei, sunt confirmate de cercetările reputaţilor istorici Dimitrie Onciul şi Constantin Giurescu.

Dorna pitorească

Când ajungi la Vatra Dornei şi în oricare dintre localităţile rurale din Depresiunea Dornelor timpul parcă se opreşte, iar simţurile umane sunt răsfăţate. Ochiul nu mai conteneşte să admire frumuseţile naturale şi urechile să asculte liniştea muntelui, iar după o cură de aer cu miros de cetină, meriţi pe deplin să guşti din bucatele tradiţionale şi să te răcoreşti cu o apă minerală direct de la izvor.

Situată pe cursurile râurilor Dorna şi Bistriţa Aurie şi străjuită de munţii Călimani, Suhard, Giumalău şi Bistriţei, zona a fost dăruită cu ape limpezi şi păduri de conifere în care îşi duc traiul sălbatic vieţuitoarele pădurii, dar şi cu pajişti alpine, ce se îmbracă în fiecare an cu podoabe floristice, pe care numai aici le poţi întâlni.

Dorna prosperă

Într-o societate a consumerismului, locuitorii unei zone montane, cum este cea a Dornelor, vor trebui să inoveze pentru a găsi nişa potrivită într-o piaţă globală atât de aglomerată. Şi inovaţia nu va trebui făcută asupra a ceea ce ei ştiu să facă din vechime, ci asupra modului în care îşi prezintă produsul sau serviciul, pentru a putea convinge potenţialul consumator, ce oricum este asaltat de valuri de oferte similare.

Dezvoltarea Dornei din ultimele două secole s-a bazat pe resursele naturale cu care aceste meleaguri au fost hărăzite şi nu ar trebui să ne îndoim că şi pe viitor va fi la fel. Gestionarea acestor resurse şi exploatarea lor în mod raţional şi eficient este cheia succesului.

Sponsori